Ciclitol
Un ciclitol este un derivat de cicloalcan de tip poliol care conține cel puțin 3 grupe hidroxilice, atașate de câte un atom de carbon diferit din ciclu.[1] Formula generală pentru un ciclitol nesubstituit este C
nH
2n-x(OH)
x sau C
nH
2nO
x, unde 3 ≤ x ≤ n.
Izomerie
Ciclitolii nesubstituiți cu același nucleu și număr de grupe hidroxilice pot avea mai mulți izomeri structurali, depinzând de poziția grupelor în nucleu. De exemplu, ciclohexantriolul prezintă trei izomeri: 1,2,3-, 1,2,4- și 1,3,5-.
Exemple
- Acid chinic și derivați (acid clorogenic, cinarină)
- Acid shikimic
- Inozitol
- Pinitol
- Acid fitic - derivat polifosfat
Note
- ^ IUPAC, Compendium of Chemical Terminology, Ed. a 2-a („Gold Book”) (1997). Versiune online: (2006-) „Cyclitols”.
Vezi și
- Cicloalcan
- Poliol
- Zaharidă